HALLELUJAH! În sfârșit ajungem și noi la un festival într-un weekend *aproape* fără evenimente la care să avem de cântat. Când am auzit de World Experience Festival am știut că va fi ceva diferit față de evenimentele de acest gen care se fac anual, asta pentru că evenimentul va reprezenta o călătorie emoționantă printre sunete și ritmuri tradiționale, dar și cu influențe moderne, prezentând publicului din România o coloană sonoră din mai multe spații geografice ale lumiice vor fi reprezentate la festival prin artiști, misiuni diplomatice, institute culturale străine, organizații și asociații internaționale, precum și minorități și comunități etnice.

Muzica neștiută a lumii va răsuna la Cluj-Napoca, între 13-16 iunie, la cea de-a cincea ediție aniversară a festivalului World Experience, cu intrare liberă!

Proiectul reprezintă o platformă de întâlnire al mai multor culturi istorice și zone geografice, din bazinul Mării Negre, Estul Europei, Peninsula Balcanică și zona de influență vestică, alături de culturile străvechi din Asia și Continentul Negru, de această dată această celebrare va fi sub semnul sunetelor lumii.

Mai mult, World Experience Festival va promova o perspectivă nouă asupra diversității globale prin muzică și va stimula schimbul cultural între popoare, încurajând mobilitatea și interferența artiștilor și networking-ul internațional prin proiecte concrete de colaborare muzicală ad-hoc.

Activități și evenimente importante

1. Rhythms of the World – Ritmurile lumii: componenta de expoziții și instalații muzicale

2. Conferințe Connecting the world through music: Lumea conectată prin muzică

3. Serile sonore- The Sound Experience: ateliere creative și workshop-uri muzicale de introducere în înțelegerea contextului cultural al unor sonorități din diverse zone ale lumii

4. Spectacole de muzică și dansuri acoperind un repertoriu multicultural

UNDE?
La Casino Centrul de Cultură Urbană Cluj-Napoca: 13-16 iunie
  • World Music & Dances Shows – artişti din întreaga lume comisionaţi pentru festival vor avea spectacole exotice de muzică şi dans pe scenă din acest spațiu, într-un program efervescent, plin de culoare şi ritm. Spectacolele live cu tematică internațională de World Music și dansuri, live performance- acestea vor fi prezentate de grupuri muzicale și artistice invitate la festival.
  • În acest spațiu vor avea loc  Conferințele și Artists Talks, componenta de expoziții și instalații muzicale și unele dintre workshopurile multiculturale ale festivalului. 
  • Vechiul Casino din Parcul Central “Simion Barnutiu”, palat eclectic de inspiratie vieneza, este amfitrionul evenimentelor culturale si artistice ale “orasului-comoara”.

LINE-UP-ul este următorul:

  • 13 iunie

–  Apichat Pakwan (Thailanda, Olanda)

– Lions of Africa (Senegal)

– Indonesian Baroque (Indonezia, Java de Vest)

– Tarabband (Irak/Egipt, Suedia)

  • 14 iunie

– Bălașa Percussion “Natural Groove” live performance

– JMO (Senegal, Elveția, Israel)

  • 15 iunie

– Exotica Radio DJ Set (Portugalia)

– Lions of Africa (Senegal) si/sau Indonesian Baroque (Indonezia, Java de Vest)

– Mozayek (Siria)

– Pape Djiby Ba & Orchestre Afro Suisse (Senegal, Elveția, Franța)

  • 16 iunie

– Mohamad Zatari & Michael Acher (Siria/România)

– Lela Soto Trio Flamenco (Spania)

– Moonlight Benjamin (Haiti, Franța)

Pentru mai multe detalii legate de festival puteți accesa site-ul lor  – https://world-experience.ro/

Te-ai convins? Ne vedem?


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Call Now Button