Vacanta de vis a fetelor

Publicat de Camelia Crisan pe

Marea turcoaz ne ademenea inspumata, razele soarelui asteptau sa ne mangaie fetele imbujorate, iar noi simteam ca am ajuns in paradis.

Dupa lungi cautari pentru o posibila vacanta, martea trecuta am decis in sfarsit sa achizitionez un sejur de la agentia Expert Travel pe insula Creta, cu plecare…urmatoarea zi. Mi-am dorit tare mult sa-i ofer mamei mele o vacanta anul acesta, cu avionul, mai ales pentru ca n-a mai zburat de vreo 25 de ani. Asa ca, seara urmatoare priveam deja valurile marii la lumina lunii din balconul hotelului nostru.
Abia a doua zi dimineata am realizat de fapt unde suntem. Fotografiile de pe internet tot nu au reusit sa surprinda frumusetea locului in care ne aflam, un adevarat resort nemtesc numit Allsun Carolina Mare, langa statiunea Malia. Palmieri, piscine, baruri si o imensa plaja privata…asteptarile ne-au fost pe departe depasite.
Agentul Radu Ilea de la Expert Travel mi-a recomandat cu incredere acest loc, insa nu credeam ca va fi chiar atat de frumos.
Despre fericirea de pe chipul mamei ce sa mai zic? Imi spunea intruna ca a ajuns in paradis, iar eu o aprobam minunata.
Mi-am dorit mult sa merg pe o insula care asteapta sa fie explorata, sa ma relaxez intr-un loc mai linistit si sa ma simt rasfatata dupa atata munca la facultate si la evenimente.
Am facut cea mai buna alegere prin faptul ca am optat pentru un sejur all inclusive. Efectiv totul ni s-a oferit pe tava. Mancare gustoasa si foarte variata, specialitati culinare, bauturi, deserturi de toate felurile si un personal cum n-am mai vazut. Toti erau atat de primitori si zambitori incat din prima zi ne-am imprietenit cu ei, iar in scurt timp am ajuns sa fiu vazuta ca un star pentru ca toti vizionasera pe youtube prestatiile mele la Vocea Romaniei si X Factor dupa ce le-am spus cu ce ma ocup😂.
Am avut nenumarate activitati la hotel, am fost la masaj, la piscina, la seri de muzica live si teatru, spectacol de magie, clase de fitness si aqua fit – nu vreti sa stiti ce febra musculara am avut vreo doua zile dupa..prea multa pauza de la sala, iar ultima seara a fost cea mai speciala, seara cretana cu un show de muzica si dans la barul de pe plaja.
Am mers la cumparaturi de  suveniruri in statiunea Malia, dar cea mai frumoasa zi am petrecut-o in croaziera pe Insula Gramvousa si Laguna Balos, care fac parte din topul celor mai frumoase 20 de plaje din lume.
Apa de cristal si plaja cu nisip roz ne-au lasat fara cuvinte.
Mama s-a dovedit a fi cel mai bun fotograf, mai ales in seara in care am iesit la poze la apus. In aceasta vacanta am vazut pentru prima data apusul pe plaja, pana acum avand ocazia de a vedea doar rasaritul. Nu puteam sa nu ma gandesc la Norbi, insa pe noi doi ne asteapta alte aventuri impreuna curand.
Va spuneam de personalul hotelului care m-a impresionat. Pe langa curatenia imaculata si pijamalele aranjate in forma de fluturasi😂, am fost atat de indragite de doamnele si domnii de la bar si receptie, am primit atat de multe imbratisari in fiecare dimineata, ba chiar si o ciocolata si prietenia lor sincera.
Prietenoase cum suntem, dupa spusele lor, i-am umplut pe toti de buna dispozitie si am primit multumiri sincere pentru ca le-am facut munca mai frumoasa cu prietenia si zambetele noastre.
In sfarsit am obtinut bronzul dorit si am profitat la maxim de valurile si apa turcoaz de pe plaja hotelului, plutind pe un flamingo roz pe care mama l-a botezat „Flamy”.
Ne-am amuzat cum, intr-o dupamasa, usa de la camera ne-a ramas deschisa – probabil de la curent, insa totul a ramas neatins chiar daca era la vedere.
Bucuria de pe chipul mamei este nepretuita si imi doresc sa-i ofer totul asa cum ea mi-a oferit mie viata.
Am incheiat vacanta fetelor cu inca un mic cadou pentru ea, un parfum de care s-a indragostit in aeroport la plecare. Sper ca v-au placut pozele si va doresc sa aveti in continuare o vara minunata, plina de aventuri si fericire.
Multumesc ca-mi sunteti alaturi, va astept si pe instagram – cameliacrisanofficial

0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Call Now Button