5 sfaturi pentru a fi productiv
Azi va vin in ajutor cu 5 pasi pe care incerc sa ii urmez pentru a fi cat mai productiva, asta pentru ca-mi doresc sa fiu cea mai buna versiune a mea. Sincer…pana acum ceva timp, desi eram implicata in foarte multe proiecte, simteam ca pierd mult timp pentru ca nu eram disciplinata si nu depuneam efort 100% . Daca aveam cursuri de la amiaza, dormeam pana la 11, daca aveam cateva cursuri dimineata si o pauza de cateva ore la amiaza, veneam acasa si dormeam vreo 2 ore…ok, nu e rau, dar problema e ca seara ma culcam foarte tarziu si evident ca a doua zi eram obosita, asa ca pierdeam ore pretioase de lucru dormind. Si acum mai am zile in care ma pun la somn tarziu, insa m-am disciplinat sa ma trezesc dimineata mai devreme, desi am ore sau treaba dupa-amiaza. Asadar, primul pas este odihna.
1.Dormi 8 ore pe noapte, pune-te la somn inainte de ora 24 si seteaza-ti alarma devreme, dar n-o amana. De preferat este sa-ti pui telefonul departe de pat, ca sa fii nevoit sa te ridici pentru a opri ceasul.
Asta ma ajuta sa fiu productiva inca de dimineata. Ma trezesc la 8-9, beau un pahar mare cu apa, merg la sala – m-am mutat la o sala care e chiar langa casa, asa ca sunt motivata sa merg cat mai des si nu pierd mult timp pe drum. Iau micul dejun inainte sau dupa antrenament (daca il iau dupa, inainte iau o gustare, de exemplu o banana). Apoi imi incep treburile, merg la cursuri, studiez, ies cu prietenii, ma intalnesc cu oameni pentru evenimentele la care urmeaza sa cant, petrec timp cu iubitul si apuc sa fac tot ce-mi propun.
Ca sa nu uit ce am de facut in ziua respectiva, ajung la pasul al doilea:
2.Noteaza-ti sarcinile si bifeaza-le pe masura ce le-ai indeplinit.
Am primit un planner tare dragut de la prietena mea cea mai buna, unde notez tot ce am de facut in fiecare zi, saptamana. Am categorii cum ar fi: goals, dates, wish, notes. Daca ceva nu am apucat sa fac, revin urmatoarea zi si incerc sa duc la capat ce mi-am propus. Pana acum obisnuiam sa-mi notez treburile pe telefon, dar asa incerc sa notez totul pe foaie, ca sa nu stau atat de mult cu ochii in ecran.
3.Creeaza-ti atmosfera potrivita. Asculta muzica preferata.
Motivatia mea principala este prietenul meu, care m-a ajutat enorm sa evoluez de cand suntem impreuna si care are mereu cele mai bune sfaturi. Mi-a descarcat aplicatia Spotify, asa ca nu mai stagnez ascultand doar muzica comerciala de la TV, ci descopar artisti noi, albume faine, muzica buna, iar in Spotify gasesti playlisturi pe mood-uri, cum ar fi: curatenie, studiu, relaxare, motivatie etc. Cum as putea sa n-am energie cand ma trezesc cu muzica faina, imi fac un mic dejun delicios si ziua incepe cu o super-stare de bine?
4. Inconjoara-te de oameni de la care ai ce invata
Nu o data mi s-a intamplat sa simt ca pierd timpul cu persoane mediocre care, in loc sa ma ajute sa evoluez, ma trageau in jos pentru ca tot ceea ce aveau de discutat erau barfe, banalitati si-mi mai insuflau si o stare generala mohorata. Asa am inceput incet-incet sa elimin toate persoanele toxice din viata mea, sa ma inconjor de mai putini oameni, dar de calitate, sa ne motivam reciproc si sa impartasim idei utile.
5. Cauta mereu sa evoluezi
Daca privesti in urma cu un an, ce simti? Ai devenit o persoana mai buna? Ai inaintat in cariera? Ai rezultate mai bune la scoala? Esti mai fericit? Daca nu, atunci e momentul sa faci o schimbare. Citeste, cauta filme bune, cere sfaturi de la oamenii de succes din jurul tau, provoaca-te sa te apuci de ceva ce ai tot amanat in fiecare luna sau an, petrece timp cu oameni din domenii diferite decat al tau, cauta sa evoluezi pentru ca singura ta concurenta esti tu insuti. Mereu va fi cineva mai bun decat tine LA CEVA dar tu trebuie sa-ti depasesti propria conditie cu pasi mici dar de impact.
Acum ca v-am scris acesti 5 pasi, voi incerca sa-i respect si eu mereu, pentru ca evident ca am si eu zile in care nu am chef sa fac nimic, dar incet-incet trebuie singuri sa ne motivam si sa ne autodisciplinam pentru a ajunge unde ne dorim. Sunt curioasa voi cum reusiti sa fiti mai productivi?
0 comentarii